bîcsí (-sésc, -ít),
vb. –
1. A îngrămădi, a
îndesa. –
2. A
amesteca, a intercala. –
3. A
încărca. –
4. A
bate, a maltrata. – Var.
băcsi, begsi, bucsi, bucși, îmbîcsi. Ngr. μπίγω, aorist ἔμπηξα „a introduce cu forța, a
îndesa”, μπίξιμο „
faptul de a
îndesa” (
Graur,
BL, IV, 89). Explicațiile date anterior nu sînt satisfăcătoare. Cihac oscilează
între două ipoteze, la
fel de improbabile: din
pol.
buks(a), sl.
bukva ‹ gr. πυξίς (Cihac, II, 31),
caz în care
ar fi un dublet al lui
pușcă; sau din mag.
buckó (Cihac, II, 485). Philippide, II, 701,
îl leagă de
alb.
mbuš.
DAR și Candrea consideră că originea sa este necunoscută, în
timp ce Scriban sugerează o legătură,
puțin probabilă, cu mag.
buksi „
tare de
cap”. Pentru
dublul sens „a
îndesa” și „a
bate”, cf. fr.
bourrer. Der.
bîcsai, bocsai, bucșai, adj. (durduliu, rotofei); pentru semantismul
căruia cf.
îndesat;
bucsău, s.m. (arbust, Spartium iunceum);
îmbîcseală, s.f. (amestecătură, promiscuitate, dezordine);
bigosi, v.
ghibosi.