almár (almáre),
s.n. –
Dulap. – Var.
almariu, armar(iu). Istr.
armor. Lat.
armarium, poate direct în var. (Pușcariu 66; REW 625;
DAR); cf. vegl.
armar, it.
armadio, v. fr.
almaire, armaire (› fr.
armoire). Din lat. s-a transmis
aproape tuturor limbilor europene, cf. germ.
Almer, ngr. ἀρμάρι,
alb.
armar (probabil din it.), cr.
ormar, orman (de unde, în
Banat,
orman „
dulap”), mag.
almáriom,
ceh.
(j)almara,
pol.
almarya. În
rom., în
forma almar, provine probabil din slov.
almara (cf. Berneker 30) sau din mag. (Hasdeu 904; Domaschke 130; Gáldi,
Dict., 102). A
fost întărit în
parte de contactul cu fr.
armoire ›
rom.
armuar. Cu
formele sale anterioare este pop. numai în Trans. și
Banat.