șúcăr
s.n. – (Arg.)
Scandal,
ceartă,
intrigă. – Var.
șuhăr. Germ.
Schacher „
comerț cu vechituri, pungășie”; rezultatul
a ›
u indică o intervenție a
limbii idiș (
Iordan,
Stilistica limbii romîne, București 1944, 373). Pentru rezultatul
ch ›
c, cf. dubletul
șahăr-mahăr (var.
ciacăr-macăr), în expresia a
umbla cu
șahăr-mahăr „a înșela” din germ.
schachern „a
face trafic” și
machen „a
face”, cf.
pol.
szachermacher (Tiktin;
Iordan,
ZRPh., LIV, 370;
Iordan,
BF, IV, 197). Der. din țig.
šuklar- „a înăcri” (Vasiliu,
GS, VII, 126; Juilland 174-6) pare mai
puțin probabilă. Der.
șucări, vb. (a
observa, a remarca; a vorbi, a discuta; a înfrumuseța; a prospera; a
face spic; a se îmbogăți; a
face tărăboi; a
fura, a se descurca), se folosește de
obicei numai ca Arg. ca verb paspartu, datorită desigur sensului său primitiv de „a
face trafic”, cf. fr.
trafiquer „a
face” și s-a contaminat parțial cu
șucar „drăguț”;
șufări, vb. (a
fura).