stánă (-ne),
s.f. –
Bloc de
piatră,
bolovan, stîncă. – Var.
stan, Trans.
stean, megl.
steană. Sl.
stanŭ „
ședere;
oprire”, participiul lui
stati „a fi” (Tiktin; Candrea) probabil
confundat cu sl.
stēna „
zid”, cf. slov.
stêna „stîncă”, cr.
stina „stîncă”, bg.
stĕna „
perete” (Cihac, II, 360; Conev 39; cf. Miklosich,
Slaw. Elem., 46). Este dubletul lui
stan (var.
stean), s.n. (
partea superioară a
iei), din sl. (bg., sb., slov.,
pol.,
rus.)
stan; și
poate de la
stînă. – Der.
staniște, s.f. (
ocol,
țarc; cantonament,
tabără), din sl.
stanište;
stănog (var.
stanog), s.n. (
barieră care separă
doi cai în
grajd), din
rus.
stanokŭ (Candrea).
Stei, s.m. (
colț de stîncă), var.
sten în Trans. de S, este același cuvînt ca
stean, în var. sa sb.
stenje.