rășchiá (rășchiéz, rășchiát),
vb. – A
depăna. – Var.
rîșchia, pers. I
rășchii. Bg.
rasšivam „a descoase, a
depăna”, de unde și megl.
rășies „a
depăna”;
forma rom. este rezultatul unei disimilări din *
răsșia, ca în
cazul lui
rășchira. Etimologiile propuse nu
par probabile: din lat.
*rasclāre (Pușcariu 1441; Tiktin; REW 7072; Candrea); din lat. *
resticŭlāre, din
resticŭla „
funie” (Densusianu,
GS, II, 320). – Der.
rășchitor (var.
rășchitoare, rîșchitor), s.n. (unealtă de
depănat), pe care
Pascu, I, 67, o derivă din lat. *
re-ex-clāvātōrium.