cloámbă (cloámbe),
s.f. –
1. Ramură,
creangă. –
2. Cîrlig,
cange. – Var.
cl(e)o(a)mbă, cl(e)o(a)pă. Probabil din
săs.
Klompen, germ.
Klumpen „
băț” (Drăganu, în
DAR; cf. Gáldi,
Dict., 192), ceea ce
ar explica
uzul său restrîns la Trans. Etimonul propus de Cihac, II, 63 și Scriban, din
rus.
klumba „gazon”, este incert, cuvîntul
rus.
fiind foarte recent, probabil din engl.
clump. Pascu,
Etim., 47, propune un lat. *
crumba din gr. ϰορύμβη, care nu se potrivește nici acesta.
Poate să existe vreo legătură, care din
punct de
vedere semantic pare
greu de stabilit, cu sl.
klǪbo „
minge”. Cf. rut.
kljuba „cîrlig”,
ceh.
klubák „
cioc”, care se
află într-o legătură nedeterminată cu
rom.
clobanț, s.n. (
cioc,
gură; cîrlig), folosit în Bucov. și Trans., care pare a fi o contaminare
între cloambă și
clonț; tot
așa cum cluciumb (var.
cloci(u)mp), s.n. (
tulpină de
porumb; suport de vîrtelniță), pare a fi rezultatul contaminării
între cloambă și
pociumb. – Der.
clombos, adj. (rămuros).