bîjbîí (bî́jbîi, bîjbîít),
vb. –
1. A
bolborosi, a bombăni. –
2. A
furnica, a mișuna, a forfoti. –
3. A
căuta pe dibuite. – Var.
bîjbăi, bojbăi. Creație expresivă, bazată pe o consonanță ce pare a
indica ideea de bălăbăneală, cf.
bîlbii, fojgăi, gîlgii, moșmondi, it.
bisbigliare, fr.
bisbille, sp.
bisbisar (REW 1350; Pușcariu,
Lr., 100). Der.
bîjbîială, s.f. (bîjbîire; la
oi, amețeală);
bîjbîitor, adj. (care bîjbîie, care
merge bîjbîind);
bîjbîitură, s.f. (
mers sau
căutare pe dibuite);
bojbîc, s.m. (bîlbîit);
bozgîndi, vb. (a
pipăi), a
cărui alternanță consonantică o amintește pe
cea a lui
moșmîndi.