sbîr
interj. –
Sugerează ideea de
frison. – Var.
zbîr. Creație expresivă, de la
bîr, cu
s- expresiv;
pentru formare, cf. și
sfîr, svîr. – Der.
sbîrci, vb. (a se
clătina, a
face să
tremure o
suprafață netedă, ca de
ex.
oglinda apei; a
brăzda, a
încreți; refl., a se
sfriji, a se
rida), prin
contaminare cu bg.
bărčă „a
încreți” (der.
directă din bg., cf. Geheeb,
Jb., IV, 31; Tiktin; Conev 84,
Candrea, este
dificilă fonetic);
sbîrceală, s.f. (
încrețitură);
sbîrci, s.n. (
rid,
cută);
sbîrciog, s.m. (
ciupercă,
Morchella conica)
rezultatul unei
contaminări cu
rus.
smorčok „
ciupercă”;
sbîrcitură, s.f. (
încrețitură,
brazdă;
cută;
ramolit);
desbîrci, vb. (a
descreți);
sbîrci, vb. (a
greși, a
rata lovitura, în
jocurile de
copii),
probabil datorat obiceiului de a
striga sbîr sau
sbîrci,
pentru a
intimida jucătorul care este la rînd;
sbîrcăci, vb. (a
răvăși, a
lăsa într-o
stare jalnică);
sbîrli, vb. (a
tremura, a
încreți, a (se)
ridica părul,
țepii; refl., a se
supăra, a se
necăji), cu suf.
expresiv -
li, cf. mr.
zbîrlescu (
relația cu
rus.
burlitĭ „a
face zgomot”,
propusă de Cihac, II, 34, nu e
probabilă);
sborși, vb. (a se
ridica în
sus; refl., a se
supăra), în
loc de *
sbîrși (după Cihac, II, 484, din mag.
borsós „
ridicat în
sus”);
sborș, s.m. (Mold.,
pește, Gasterosteus platygaster),
numit așa datorită spinilor dorsali foarte ridicați, cf.
numele fr.
épinoche;
sbîrgi, vb. refl. (Mold., a se
strica vremea, a se
face urît);
sbîrgoi, s.n. (
înrăutățire). Cf.
sbîrn, îmbîrliga.