țigán (-ni),
s.m. –
Rom. – Var. înv.
ațigan. Mgr. τσίγγανος, prin
intermediul sl.
(a)ciganinŭ (Cihac, II, 433; Tiktin; c.f Vasmer, III, 294), cf. sb., cr.
ciganin, slov.
cigan,
pol.,
rus.
cygan, mag.
cigány, tc.
çengene (›
cenghenea, s.f.
țigan,
termen depreciativ). – Der.
țigană, s.f. (înv.,
femeie din
neamul țiganilor);
țigănărit, s.n. (înv.,
impozit pe
țiganii robi);
țigancă, s.f. (
țigană), din sl.
cyganŭka;
țigăncușe, s.f. (
diminutiv de la
țigancă;
plantă,
Tagetes erecta);
țigănesc, adj. (
privitor la
țigani);
țigănește, adv. (ca
țiganii);
țigăni vb. refl. (a se
umili, a se
căciuli; a se tîrgui
exagerat);
țigănime, s.f. (
mulțime de
țigani);
țigănos, adj. (cu
aspect de
țigan;
jegos);
țigănuș, s.m. (
diminutiv de la
țigan;
pasăre acvatică, Falcinellus igneus).