specificări, s.f. Acțiunea de a specifica și rezultatul ei; indicație, mențiune, specificație. – V. specifica.
s. 1. v. menționare. 2. indicare, menționare, precizare. (~ unui anumit lucru.) 3. v. indicație.
s. f., g.-d. art. specificării; pl. specificări
specificări, s.f. Acțiunea de a specifica și rezultatul ei; relatare, mențiune.
s.f. Acțiunea de a specifica și rezultatul ei; specificație. [< specifica].
s. (FIZ.) reluctivitate.
specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.
vb. 1. v. menționa. 2. a preciza, a prevedea, a scrie. (După cum ~ pravila.) 3. a arăta, a indica, a menționa, a preciza, a semnala, (înv.) a specializa. (Vom ~ următoarele recoman-dări...) 4. a menționa, a prescrie, a prevedea, a stabili, a stipula. (Artlcolul 1 ~ următoarele ...)
vb., ind. prez. 1 sg. specífic, 3 sg. și pl. specífică; conj. prez. 3 sg. și pl. specífice
tranz. A indica în mod special; a stabili anume. /<lat. specificare, fr. spécifier
specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a indica anume, în mod amănunțit. – Fr. spécifier (lat. lit. specificare).
vb. I. tr. A arăta, a menționa (ceva) precis, anume. [P.i. specífic, 3,6 -că. / < fr. spécifier].