spîn (-ni),
adj. m. –
Glabru,
fără păr. – Mr.
spîn. Gr. σπάνος, de la στάνυς „
lipsă de
densitate” (Densusianu,
Hlr., 345; Philippide, II, 14 și 733; Bezdechi,
Dacor., IV, 1282; REW 8118b; Rohlfs,
EWUG, 2012; Rosetti, II, 68; Sandfeld 29), cf.
alb.
spënk, sl.
spanŭ.
Prezența unui
intermediar lat. *
spanus nu pare o
ipoteză posibilă și nici
necesară (calabr., sicil.
spanu este
împrumut direct din gr.). Der. din sl. este
posibilă,
dar se
lovește de
dificultatea trecerii lui
an ›
în, care este
aceeași din
cuvintele mult discutate,
jupîn, smîntînă, stînă și
stăpîn. – Der.
spînatic (var.
spînatec), adj. (
glabru).