măgulí (măgulésc, măgulít),
vb. – A
flata, a
linguși.
Creație expresivă,
cum o
demonstrează suf. -
li, și
corespondența cu
guguli, giugiuli, cocoli, fofoli, șoșoli etc., cu
același sens.
Trebuie să se
pornească de la o
rădăcină *
măc- sau *
moc- „
obiect rotund”, cf.
moacă și alte
derivate menționate acolo.
Fără îndoială, în
general se
consideră că-i
vorba de un ngr. *μαγουλίζω,
format după μάγουλον „
obraz” (Cihac, II, 672 și II, 181; Meyer,
IF, III, 69; Berneker, II, 4; Tiktin);
dar această der. este
îndoielnică,
deoarece nu se
poate concepe un vb.
rom. care să
provină dintr-un s. gr.: în
mod normal, vb.
trebuie să fi
existat în gr., sau s.
ar fi
lăsat vreo urmă în
rom. E
adevărat că se
menționează și un sl.
maguliti se:
dar Miklosich,
Lexicon, 359, se
îndoiește că acest cuvînt
ar fi
realmente sl. și că nu se
poate cita decît un
singur ex., al
cărui sens este
conjunctural, și care
probabil provine din
rom. Der.
măguleală, s.f. (
lingușire,
flatare);
măgulitor, adj. (
lingușitor);
măgulitură, s.f. (înv.,
lingușire);
măglisi (var.
mîglisi), vb. (a
linguși), în
loc de *
măgulisi (după Cihac, II, 181, din
pol.
mahlować,
rezultat imposibil din
punct de
vedere fonetic);
măglisitor, adj. (
lingușitor). Din
rom.
provine bg. din Trans.
magula (Miklosich,
Bulg., 126).