frúnză (frúnze),
s.f. –
1. Foaie (
verde). –
2. (Înv.)
Foaie de hîrtie. – Mr.
frăndză, frîndză, megl.
frunză, istr.
frunzę. Lat.
frōndia (Pușcariu 659;
Candrea-
Dens., 662; REW 3530;
DAR; Lausberg,
Mundarten Südlukaniens, 25), cf. it.
fronza (Battisti, III, 1723), calabr.
frunda,
sard.
frundza, salm.
froncia, gal.
fronza,
port.
fronça și ngr. φρουνζάτον „
pergolă”. Der.
frunzar, s.n. (
desiș,
umbrar);
frunzar, s.m. (
luna mai;
varietate de
ciuperci comestibilă);
frunzărel, s.m. (
buchet);
frunzări, vb. (
despre animale, a
paște rupînd vîrful
crengilor; a
ronțăi, a
crănțăni; a
răsfoi);
frunzătură (var.
frunzărie, frunzărime), s.f. (
frunziș);
frunziș (var.
frunzet), s.n. (
mulțime de
frunze);
frunzos var. (
frunzăros), adj. (cu
frunze multe și
dese);
frunzișoară, s.f. (dim. de la frunză;
aril de
nucșoară);
înfrunzi, vb. (a da
frunze, a
înverzi), pe care Densusianu,
Hlr., 147, Pușcariu 854 și
Candrea-
Dens., 663
consideră a fi
reprezentant al unui lat. *
infrōndῑre);
înfrunzit, s.n. (
anotimpul în care
înfrunzesc copacii,
primăvara);
desfrunzi, vb. (a
pierde frunza; a
desfrunzi).