deság (desági),
s.m. –
Traistă de
formă specială,
alcătuită din
doi saci de pînză
egali, care se
poartă în
echilibru,
agățați de
umăr. – Var.
desagă. Mr.
disagă, tisagă, megl.
disagă, istr.
bisagă. Ngr. δισάϰϰι sau δισάϰϰιον,
format ca lat.
bisaccium (Tiktin;
Candrea;
Pascu, II, 32; Scriban) și
probabil încrucișat cu ngr. σάγη „
bagaj”; cf. bg.
disagi, bisagi (după Cihac, II, 94 și Conev 65,
rom.
ar proveni din bg.), it.
bisacce (› istr.), fr.
besace. – Der.
desăgar, s.m. (
călugăr care
caută mîncarea și o
transportă în
desagă;
călugăr cerșetor;
cerșetor);
desăgăriță, s.f. (
călugăriță care
aduce mîncare la
mănăstire);
desăgi, vb. (a
încărca prea mult, a
împovăra; a
deșela).