adj. m., pl. completívi; f. sg. completívă, pl. completíve
propoziție secundară care determină un verb din altă propoziție. /<fr. complétif, lat. completivus
adj. Care complinește, care servește drept complement. ♢ Propoziție completivă (și s.f.) = propoziție subordonată care îndeplinește față de propoziția regentă funcția de complement. [< lat. completivus, cf. fr. complétif].
adj. care complinește. o propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de complement pe lângă verbul din regentă. (< lat. completivus, fr. complétif)