, comarnice, s.n. 1. Colibă mică în care locuiesc ciobanii la stână; umbrar pentru ciobani. 2. Adăpost la stână care servește la păstrarea și la uscarea cașului. 3. Poliță, scândură sau leasă de nuiele pe care se pune cașul la uscat. – Din bg. komarnik.
n. 1) Construcție primitivă în care locuiesc ciobanii la stână. 2) Poliță la stână pe care se pune cașul la uscat. /<bulg. komarnik
s.n. – 1. Parte a stînii unde se mulg oile. – 2. Șopron lîngă stînă unde se păstrează brînza. – 3. Poliță, scîndură sau tipar unde se lasă brînza la uscat. – Var. (Trans.) comornic. Bg. komarnik „cabană” (Weigand, Jb. XVI, 223; DAR); cuvînt care provine din lat. camera, și despre care Giuglea, Dacor., III, 332, presupune că a fost împrumutat din rom. și dat înapoi acestuia, cu modificările fonetice proprii bg. Rut. komarnyk provine din rom. (Candrea, Elemente, 402). Var. provine din sb. komornik (Candrea).