comárnic (comárnice),
s.n. –
1. Parte a stînii unde se
mulg oile. –
2. Șopron
lîngă stînă unde se
păstrează brînza. –
3. Poliță, scîndură sau
tipar unde se
lasă brînza la
uscat. – Var. (Trans.)
comornic. Bg.
komarnik „cabană” (Weigand,
Jb. XVI, 223;
DAR); cuvînt care provine din lat.
camera, și despre care Giuglea,
Dacor., III, 332,
presupune că a
fost împrumutat din
rom. și
dat înapoi acestuia, cu modificările fonetice
proprii bg. Rut.
komarnyk provine din
rom. (Candrea,
Elemente, 402). Var. provine din sb.
komornik (Candrea).