, comânduri, s.n. (Înv.) 1. Masă de pomenire a unui mort; praznic; mâncare care se servește la o astfel de masă. 2. Bani, lucruri, vite etc. pe care și le păstrau oamenii pentru înmormântare și pentru praznic. – Din comânda (derivat regresiv).
n. pop. 1) v. COMÂNDARE. 2) Totalitate a celor adunate și păstrate de bătrâni pentru înmormântare. /v. a comânda
, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare).
vb., ind. prez. 1 sg. comând, 3 sg. și pl. comândă
tranz. pop. A da în calitate de comând. /<lat. commandare
vb. – 1. (Înv.) A sacrifica. – 2. (Înv. și Mold.) A se îngriji de sufletul unui mort, a se ocupa de înmormîntare, de slujbe și pomeni, a face tot ce se cuvine pentru odihna sa. – 3. A da ultimele dispoziții cu privire la propria înmormîntare și la pomeni. – Var. cumînda. Lat. commendãre, popular commandãre (Hasdeu 2171; Pușcariu 440; REW 2048; Candrea-Dens., 386; DAR; Pușcariu, Lr., 336); cf. dubletul comanda și pentru sensul special, sp. manda. – Der. comîndare, s.f. (înv., sacrificiu; pomană; slujbă de înmormîntare); comînd, s.n. (înv., sacrificiu; pomană; obiectele necesare pentru înmormîntare, ca de pildă straie, monede, pe care țăranii bătrîni obișnuiesc să le păstreze pentru propria lor înmormîntare; masă care se face după înmormîntare pentru odihna sufletului unui mort).