coáje (-óji),
s.f. –
1. Țesut protector extern al
rădăcinilor,
tulpinilor și
ramurilor unor
plante (
lemnoase). –
2. Scoarță (de
copac). –
3. Înveliș al unor
fructe. –
4. Găoace,
înveliș de
ou. –
5. (Arg.)
Portofel. – Var.
coarje. Mr.
coaje, megl.
coajă. Sl.
koža „
pieliță” (Miklosich,
Slaw. Elem., 25; Miklosich,
Lexicon, 292; Cihac, II, 65; Conev 89); cf. bg., sb., cr.
koža „
pieliță”. Var. se
explică,
poate, printr-o
contaminare cu
scoarță „
coajă groasă” (
DAR), sau cu sl.
kora „
scoarță” (Pușcariu,
Dacor., VIII, 113). – Der.
cojiță, s.f. (
pieliță,
membrană), cf. sl., bg.,
rus.
kožica;
cojan, s.m. (
poreclă a
locuitorilor de la cîmpie; după Ghibănescu, se
explică prin
faptul că,
obișnuind să mergă cu
pulpele goale,
pielea li se
îngroașă pînă ajunge să ia
aspect de
scoarță,
dar este
vorba de o
etimologie populară;
trebuie să ne gîndim mai
curînd la o
evoluție de la „
scoarță,
coajă” la „
aspru, cu
grunji”, și de
aici la „
necioplit,
grosolan”, cf.
coroblete);
cojos, adj. (care are
multă coajă);
coji (var.
descoji), vb. (a
curăța de
coajă, a
curăța de
teacă);
cojnic, adj. (cu
pieliță), cuvînt înv. (
sec. XVII),
împrumut literar din sl.
kožĭna;
cojoaică, s.f. (
pițigoiul-
mare, Certhia
familiaris; Tichodroma
muraria).