coáje (-óji),
s.f. –
1. Țesut protector extern al
rădăcinilor,
tulpinilor și
ramurilor unor
plante (lemnoase). –
2. Scoarță (de
copac). –
3. Înveliș al unor
fructe. –
4. Găoace, înveliș de
ou. –
5. (Arg.) Portofel. – Var.
coarje. Mr.
coaje, megl.
coajă. Sl.
koža „pieliță” (Miklosich,
Slaw. Elem., 25; Miklosich,
Lexicon, 292; Cihac, II, 65; Conev 89); cf. bg., sb., cr.
koža „pieliță”. Var. se explică,
poate, printr-o contaminare cu
scoarță „coajă
groasă” (
DAR), sau cu sl.
kora „
scoarță” (Pușcariu,
Dacor., VIII, 113). – Der.
cojiță, s.f. (pieliță, membrană), cf. sl., bg.,
rus.
kožica;
cojan, s.m. (
poreclă a locuitorilor de la cîmpie; după Ghibănescu, se explică prin
faptul că, obișnuind să mergă cu
pulpele goale,
pielea li se îngroașă pînă
ajunge să ia aspect de
scoarță,
dar este
vorba de o etimologie populară; trebuie să ne gîndim mai
curînd la o evoluție de la „
scoarță, coajă” la „
aspru, cu
grunji”, și de
aici la „necioplit,
grosolan”, cf.
coroblete);
cojos, adj. (care are
multă coajă);
coji (var.
descoji), vb. (a curăța de coajă, a curăța de
teacă);
cojnic, adj. (cu pieliță), cuvînt înv. (
sec. XVII),
împrumut literar din sl.
kožĭna;
cojoaică, s.f. (pițigoiul-
mare, Certhia familiaris; Tichodroma muraria).