definiția călare definiție dex

CĂLÁRE

adv. (Adesea adjectival) încălecat pe cal, pe alt animal sau, p. ext., pe un obiect. ♢ Expr. De(-a) călare = a) călărind, încălecat; din fuga calului, de pe cal; b) fig. fără odihnă. Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa. A fi călare pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). [Formă gramaticală; pl. (adjectival) călắri] – Lat. caballaris, -em.

CĂLÁRE

adv., adj. 1. adv. încălecat, (Mold., Transilv. și Ban.) călărește. (Stă ~.) 2. adj. încălecat. (Om ~.) 3. adj. v. ecvestru.

CĂLÁRE

s. v. cavalerist, călăreț.

căláre

adv., adj. m. și f.; pl. m. și f. călări

CĂLÁRE

adv. Încălecat pe cal, pe alt animal sau pe un obiect. A merge ~. /<lat. caballaris

căláre

adj. – 1. Încălecat pe cal, pe un alt animal, pe un obiect etc. – 2. Dominînd o situație. – 3. Cu piciorul în șa, neobosit, fără a avea stabilitate. – 4. (S.m.) Soldat de cavalerie. – Mr. (n)călar, megl. (an)călar, istr. călǫr. Lat. caballaris (DAR) sau callabarius (Pușcariu 153; Candrea-Dens., 210; REW 1440), cu schimbare de declinare; cf. alb. kaljuar, it. cavagliere, prov. cavalier, fr. chevalier, sp. caballero, port. cavalleiro. Schimbarea de declinare pare mai puțin probabilă decît der. directă de la caballaris; forma înv. călariu, citată de DAR, este destul de îndoielnică, deoarece toate ex. aduse sunt la pl. călări, formă de asemenea normală plecîndu-se de la călare. Cf. cal, încăleca. Der. călăraș, s.m. (călăreț, persoană care călărește; sol, mesager); călărășie, s.f. (îndeletnicirea de călăreț); călărășime, s.f. (cavalerie); călăresc, adj. (propriu unui călăreț); călărește, adv. (călare); călăreț, adj. (călare), pe care Candrea-Dens., 212 și DAR încearcă să-l explice printr-un lat. *caballericius; călăreț, s.m. (persoană care călărește); călări, vb. (a merge călare); călărie, s.f. (acțiunea de a călări); călărime, s.f. (cavalerie); călărit, adj. (pe care se călărește; dominat, influențat); călărit, s.n. (călărie); încălăra, vb. refl. (a încăleca). – Din rom. provine tc. kalaraș „mesager”.

călare pe situație

expr. sigur pe sine.

de-a căláre

loc. adv.