beilíc (beilícuri),
s.n. –
1. Palat rezervat oaspeților domnitorului, și mai
ales trimișilor Sultanului. –
2. Monopol al
cumpărării de
oi pentru consumul palatului domnesc, a
cărui valoare se
stabilea, în
general abuziv, de
către cumpărător. –
3. Lucru de
definitie/mântuială">mîntuială. Tc.
beylik (Șeineanu, II, 14), de unde
provine și ngr. μπεηλίϰι. Cuvînt înv., ca și der. său
beilicciu, s.m. (
slujbaș însărcinat cu
cumpărarea unui beilic 2), din tc.
beylikci (
sec. XVII).