bageác (bageacuri),
s.n. –
Lucarnă,
fumar. – Var.
bagea(că), bageag(ă). Mr.
băgé,, megl.
báğă. Tc.
baca(k) (Șeineanu, II, 35; Lokotsch 167; Ronzevalle 43;
Graur,
GS, VI, 330); cf. ngr. μπαδζάϰ,
alb.
bağë, bg.
badza. Pușcariu,
Dacor., VIII, 107, pare a
considera bagea drept formă primitivă, și
bageacă drept rezultat al
contaminării cu
ogeac.