, autocritici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Analiză critică a activității și comportării proprii, care constituie o metodă de bază în acțiunea de îmbunătățire a muncii și de educare comunistă a oamenilor muncii. 2. Adj. Făcut pe bază de autocritică, pătruns de spiritul autocriticii; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto1- + critic(ă) (sensul 1 după rus. samokritika).
Care ține de autocritică; propriu autocriticii. În spirit ~. /auto + critic
adj. Bazat pe autocritică, pătruns de spiritul autocriticii. [Cf. fr. autocritique].
I. adj. bazat pe autocritică. II. s. f. analiză critică a propriei activități. (< fr. autocritique, după rus. samokritika)