definiția acceptare definiție dex

, acceptări, s.f. Acțiunea de a accepta și rezultatul ei. ♦ Consimțământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea unei cereri de plată emise de întreprinderea furnizoare. ♦ Semnătură de aprobare pusă pe o poliță prin care semnatarul se obligă să plătească la scadență suma din polița respectivă. ♦ Manifestare a voinței de a dobândi un anumit drept ori de a primi o succesiune sau o ofertă de încheiere a unui contract. – V. accepta.

s. 1. v. aprobare. 2. v. admitere. 3. admitere, recunoaștere. (~ unui alt punct de vedere.)

≠ dezaprobare, renunțare, respingere

s. f., g.-d. art. acceptării; pl. acceptări

acceptări, s.f. Acțiunea de a accepta; primire, consimțire. ♦ (În decontările între întreprinderile socialiste) Consimțământul întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea unei cereri de plată emise de întreprinderea furnizoare; ordin dat băncii de întreprinderea cumpărătoare pentru achitarea documentului de plată acceptat.

s.f. Acțiunea de a accepta și rezultatul ei; primire, consimțire. ♦ (Cont.) Consimțământul întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea unei cereri de plată emise de întreprinderea furnizoare; ordinul dat băncii pentru achitarea documentului de plată acceptat. [< accepta].

s. f. 1. acțiunea de a accepta. 2. (cont.) consimțământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea furnizoare; accept. 3. (jur.) manifestare a voinței de a dobândi un drept, o moștenire, o ofertă. (< accepta)

, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

vb. 1. v. aproba. 2. v. admite. 3. v. consimți. 4. v. conveni. 5. (POL.) a agrea. (A ~ un ambasador.) 6. v. recunoaște. 7. v. îngădui. 8. v. împărtăși.

≠ a dezaproba, a refuza, a renunța, a respinge

vb., ind. prez. 1 sg. accépt, 3 sg. și pl. accéptă, 1 pl. acceptăm; conj. prez. 3 sg. și pl. accépte

tranz. 1) (cadouri, propuneri) A primi în mod voit. 2) fin. (conturi, polițe etc.) A primi în vederea achitării. /<fr. accepter, lat. acceptare

, vb. – A fi de acord, a admite. < Fr. accepter. – Der. accept, s.n., din germ. Akzept care coincide cu pers. I de la accepta; acceptabil, adj.; acceptant, s.m. (persoană care acceptă); accepțiune, s.f.

accépt, vb. I. Tranz. A primi, a consimți să...; a fi de acord cu...; a admite, a aproba. – Fr. accepter (lat. lit. acceptare).

vb. I. tr. A se învoi, a primi, a consimți, a admite. [Pron. ac-cep-. / cf. fr. accepter, lat. acceptare].

vb. tr. a primi, a consimți, a fi de acord. (< fr. accepter, lat. acceptare)