, consimțăminte, consimțămínte s.n. Încuviințare, aprobare, asentiment. ♦ Adeziune nesilită, aderare de bunăvoie la ceva. [Var.: (rar) consimțimấnt s.n.] – Consimți + suf. -ământ (după fr. consentement).
s. 1. v. încuviințare. 2. adeziune. (Și-a dat ~ul.) 3. v. agrement.
s. n., pl. consimțămínte
n. 1) Act prin care se consimte o propunere; acord între persoane; asentiment. 2) Aprobare benevolă; adeziune. /a consimți + suf. ~ământ
s.n. Încuviințare, aprobare. [Var. consimțimânt s.n. / < consimți, după fr. consentement].
s. n. încuviințare, aprobare; asentiment. (după fr. consentement)
adj. + s. n.