definiția împuternicit definiție dex

împuterniciți, -te, s.m. și f. Persoană autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.

s. 1. v. delegat. 2. v. reprezentant. 3. v. procurist.

s. m., pl. împuternicíți

m. 1) Persoană împuternicită să reprezinte pe cineva sau ceva. ~ de afaceri. 2) jur. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat; mandatar. /v. a împuternici

împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic.

vb. v. autoriza.

vb. v. fortifica, îndrepta, înfiripa, întări, întrema, înzdrăveni, reconforta, reface, restabili, tonifica.

≠ a se moleși

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. împuterniceáscă

tranz. 1) (persoane) A învesti cu puteri (pentru a săvârși ceva în numele cuiva); a autoriza. 2) pop. A face să se împuternicească; a fortifica. /în + puternic

intranz. pop. A deveni mai puternic; a căpăta forțe fizice și/sau morale noi; a prinde puteri; a se fortifica. /în + puternic