ceátă (céte),
s.f. –
1. Corporație,
breaslă. –
2. În
vechea organizare
militară,
trupă a unui
singur nobil, a unui
oraș sau a unei
mănăstiri,
companie, unitate. –
3. Trupă,
companie, detașament. –
4. Totalitatea servilor aparținînd aceluiași stăpîn. –
5. Bandă,
grup de răufăcători supuși aceluiași
șef. –
6. Grupare,
asociere de
persoane care au caractere și
interese comune. –
7. Mulțime. – Mr., megl.
țeată. Sl.
četa „
breaslă” (Miklosich,
Fremdw., 82;
Lexicon, 1113; Cihac, II, 47; Meyer 446; Conev 36;
DAR); cf.
rus.
četa „
pereche”,
pol.
czata, mag.
csata „
ceartă”, rut.
čáta „
companie”,
alb.
tšetë.
DAR presupune că
termenul sl. a
venit în contact cu un der.
rom. al lat.
coetus, cu care a
ajuns să se
confunde. – Der.
cetaș, s.m. (soldat, stegar,
tovarăș; ortac;
șef, căpetenie);
înceti, vb. (a se
asocia, a se
forma o
companie, a
egala).