brúmă (brúme),
s.f. –
1. Chiciură,
promoroacă. –
2. Strat fin strălucitor care acoperă unele
fructe proaspete, cînd sînt
gata coapte. –
3. (În expresia
ce bruma)
Nimic, cantitate neînsemnată,
mică. – Mr., megl.
brumă. Lat.
brūma „
timp de
iarnă” (Diez,
Gramm., I, 91; Pușcariu 224; REW 1335; Candrea-Dens., 185;
DAR); cf.
alb.
brumë „
chiciură” (Meyer 49), fr.
brume, cat.
broma, prov., sp.,
port.
bruma; în
general în
rom. cu sensul de „
ceață”. Der.
bruma, vb. (a acoperi cu
chiciură);
brumar, s.m. (
brumar mic,
octombrie;
brumar mare,
noiembrie);
brumărel, adj. (cenușiu);
brumărel, s.m. (
octombrie);
brumărele, s.f. pl. (
plantă ornamentală, Phlox paniculata);
brumăriu, adj. (cenușiu; varietate de
struguri);
brumat, adj. (acoperit cu
chiciură; cenușiu;
prost dispus);
brumatic, adj. (friguros);
brumos, adj. (
rece, acoperit cu brumă
fină, cețos);
îmbruma, vb. (a acoperi cu
chiciură).