foále
s.n. pl. –
1. Aparat care servește la suflarea
aerului. –
2. Burduf. –
3. Pîntece, burtă,
stomac. – Mr.
foaie, fol’, megl.
foale, fol’uri, istr.
foie, fol’. Lat.
fŏllis (Pușcariu 629; Candrea-Dens., 614; REW 3422;
DAR); cf. it.,
port.
folle, prov., v. fr.
fol, sp.
fuellle. Sing. m., este
rar și înv. Cu sensul de „burtă” nu pare necesară
ipoteza unei legături cu bg.
mešina „burduf” și „burtă” (G. Reichenkron,
Z. slaw. Phil., XVII (1940), p. 156; Rohlfs,
Differenzierung, 24). Der.
foaleș, adj. (burtos);
folar, s.n. (pieptar din
blană de
miel);
folar, s.m. (înv., perceptor al
dării pe brînza de burduf);
folărit, s.n. (
dare pe brînză,
sec. XVII);
folcel, s.n. (înv., burduf
mic), der. cu suf. -
cel, cf.
măricel (după Pușcariu 638; Candrea-Dens., 615; și
DAR, din lat.
*fŏlicellus);
folcuț, s.n. (burduf
mic);
folte, s.m. (burtos), a
cărui der. nu pare
clară (după Candrea-Dens., 614 și
DAR, format pe
baza lui
burtea);
foltic, adj. (Mold.,
mîncău);
folticos, adj. (burtos; diform,
slut), după o
ipoteză riscantă a lui Bogrea,
Dacor., I, 260, provine din ngr. φορτιϰός „
grosolan”;
înfoltit, adj. (burtos). – Cf.
fuior, înfuleca.