caș (cașuri),
s.n. –
1. Produs alimentar din
lapte închegat. –
2. Secreție bucală la
copii și la
puii de
pasăre. –
3. (Trans. de
Sud)
Bucată, fragment. – Mr., megl.
caș, istr.
cǫș. Lat.
caseus (Pușcariu 303; Candrea-Dens., 275; REW 1738;
DAR); cf. it.
cacio (sard.
casu), sp.
quoeso,
port.
queijo. – Der.
cășar, s.m. (
tipar pentru brînză);
cășerie, s.f. (
parte a stînei unde se
prepară cașul);
cășos, adj. (care
seamănă cu
cașul). – Compară
cîșlegi, s.f. pl. (carnaval), mr.
cășleadze, cîșleagă, de la
caș cu vb.
a lega sau mai probabil de la un
caseum ligare (Pușcariu 376;
DAR; Candrea-Dens., 288), cf. lat. med.
casleu „mensis November” în glosele de la
Silos 67 și
cîrneleagă. De la pl.
cașuri provine tc.
kașer „
caș” (Meyer,
Türk. St., I, 56). De la
cășar, pe care Pușcariu 304
îl deriva
direct din lat.
casearius (
ipoteză abandonată în
DAR), ngr. ϰασσιάρα (Meyer,
Neugr. St., II, 75).