sburdá (-d, -át),
vb. – A se zbengui, a se
juca. – Var.
zburda. Origine necunoscută, probabil expresivă, ca în
sbănțui, sbengui, sbrehui etc. Explicațiile incercate pînă
acum nu sînt convingătoare: din sl., cf.
pol.,
ceh.
burda „
pachet, bagaj” (Cihac, II, 328); din lat.
exvǒlĭtāre (Geheeb,
Jb., IV, 32); din lat.
abhorrĭdus (Skok,
ZRPh., XLIII, 191; cf. REW 23); de la
bord (Giuglea,
Dacor., III, 592); din germ.
Bürde „încărcătură” (Scriban).
Apare din
sec. XVII. Der.
sburd, s.n. (
jucat, zbenguit),
rar;
sburdăciune, s.f. (nebunie, ștrengărie; desmăț);
sburdalnic, adj. (jucăuș,
vesel);
sburdălnicie, s.f. (
jucat, ștrengărie);
sburdatic (var.
sburdatec), adj. (ștrengar, jucăuș);
îmburda, vb. (Trans., a răsturna, a întoarce), pe care Pușcariu,
Dacor., III, 838 și
DAR îl derivă de la un lat. *
imburdāre, din
burdus „catîr”.