zăbálă (-le),
s.f. –
1. Inel, frînă a
calului. –
2. Spuzeală la
colțul gurii. – Var.
Banat zobele. Sl.
ząbŭ „
dinte”, prin intermediul mag.
zabola (Diez,
Gramm., I, 446; Cihac, II, 539; Gáldi,
Dict., 99). Sb.
zabala (Conev 103) pare a proveni din
rom. – Der.
zăbălos, adj. (cu
zăbale);
înzabăla, vb. (a pune
zăbale; a
domina, a stăpîni);
zăbăluță, s.f. (lănțișor de frîu). Pentru extensiunea lui
zăbală „spuzeală” (Olt., Munt., Dobr.) cf.
ALR, I, 27. – Cf.
zîmba, zimț.