vîlcéd (-dă),
adj. – Vînăt, livid. Origine incertă.
Poate în
loc de
vînced ‹ lat.
vincĭdus, cf.
vincĕre „a înmuia, a îmblînzi” și it.
vincido „înmuiat” (Scriban). Totuși, pare preferabil să se
pornească de la
mîrced „vînăt”,
ale cărui der.
apar și cu
forma mîlce-. Legătura cu mag.
vércsik „vînătaie” (Cihac 538), nu se
impune. – Der.
vîlcezi, vb. (a se învineți, a se
strica). În Bucov.