turtureá (-éle),
s.f. – Porumbel-
sălbatic, turtucă (Columba turtur). – Var. Trans.
turtură, turturică. Mr.
túrtură, turtúră, megl.
túrtură, tărtură. Lat.
turtŭrem (Pușcariu 1779), prin intermediul dim.
turturĕlla (Pușcariu 1480; REW 9010), cf. it.
tortorella, fr.
tourterelle, sau mai probabil
direct, cf. it.
tortola, sp.
tórtola, alb.
turtulj. Turturea, ca și
turturică,
poate fi un dim intern de la
turtură,
formă rară,
abia păstrată (cf. Lacea,
Dacor., II, 625; Tiktin
presupune dimpotrivă că
turtură este formație regresivă, de la
turturea). – Der.
turturel (var.
turturoi), s.m. (bărbătușul
turturelei). Din
rom. provine bg.
turturica (Capidan,
Raporturile, 218).