tor
s.n. –
Tizic. Bg.
tor (Candrea). – În Olt. și
Banat. – Der.
torină, s.f. (Olt.,
tizic), din sb.
torina;
toriște (var.
turiște), s.f. (Olt.,
tizic; Trans.,
loc unde mănîncă
oile, torină);
storiște, s.f. (
loc de întîlnire, de
ședere a
vitelor sau
cerbilor), bg.
torište;
torofină (var.
torohină), s.f. (resturi de
semințe, de
fructe stoarse), probabil prin contaminare cu
boștină, în Munt.;
toreni, vb. (
Banat, a îngrășa
solul, a
gunoi);
(s)trușnic, s.m. (
turtă, reziduuri de
semințe ale plantelor oleaginoase), probabil în
loc de *
(s)torușnic (după Candrea, în legătură cu sb.
trušni „de tărîțe”);
turiță, s.f. (
scai mărunt,
Galium aparine), din sb.
turica, cf. cr., slov.,
rus.
torica (Candrea, II, 427; Conev 46);
turicioară, s.f. (
coada-
racului, Agrimonia eupatoria);
turicel (var.
turicea), s.m. (
plantă, Turritis glabra); var. a cuvîntului anterior (după Tiktin și Candrea, formație artificială care
pornește de la
numele științific).