tói (-iuri),
s.n. –
1. Zgomot, gălăgie, hărmălaie. –
2. Punct, maxim,
culme, moment de maximă intensitate. Cuman., tc.
toy „
chef,
ospăț” (Pușcariu,
Lr., 315; cf. Șeineanu, II, 363).
Primul sens
azi înv., supraviețuiește în Mold. și Trans. de V. – Der.
toi, vb. (a
face zgomot; Trans., a
certa, a
dojeni).