témnic (-ce),
s.n. –
Adăpost în pămînt în care se țin
stupii iarna. Sl.
tĭmĭnŭ „
întunecat”, cu suf. -
nic, cf.
tainic, dornic (Cihac, II, 407; Tiktin; Candrea). – Der.
temniță, s.f. (închisoare), din sl.
tĭmĭnica (Miklosich,
Slaw. Elem., 50), cf. bg.
tămnicŭ, sb., cr.
tamnica, slov.
temnica, pol.
ciemnica, mag.
tömlöcz;
temnicer, s.n. (paznic de închisoare, gardian), cf. sl.
tĭmĭničarŭ „deținut”;
întemnița, vb. (a încarcera).