teméi (-iuri),
s.n. –
1. (Înv.)
Temelie, fundament. –
2. (Trans.) Suport, soclu. –
3. Esență,
bază, fundament. –
4. Importanță, esență. –
5. (Înv.)
Grosul,
partea principală a unei armate. – Mr.
θimel’u. Mgr. θεμέλιον (Roesler 577; Murnu 55;
Iordan,
Dift., 134),
poate parțial prin intermediul sl. (bg., sb., cr.)
temelj. – Der.
temeinic, adj. (fundat, bazat, autorizat, solid, trainic);
netemeinic, adj. (nesigur, îndoielnic, inconstant);
temeinicie, s.f. (soliditate, seriozitate);
netemeinicie, s.f. (lipsă de soliditate);
întemeia, vb. (a
funda; a institui, a
crea; refl., a se
baza, a se
clădi pe );
întemeietor, adj. (fondator);
neîntemeiat, adj. (nefondat). Cf.
temelie.