tîrș (-și),
s.m. –
1. Copac pipernicit, nedezvoltat. –
2. Tufișuri care rămîn la desțelenirea unui cîmp. –
3. Vreascuri, uscături. Sl.
trŭsĭ „lăstar” (Miklosich,
Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 403; Conev 50), cf. sb., slov.,
ceh.
trs „
viță-de-
vie”, sb., slov.
trš „
buruiană,
teren necultivat”. Modificarea pl. se explică
pornind de la rezultatul *
tîrs, care este normal, pl.
tîrși. Este dubletul lui
tîrsă, sf. (curătură, desțelenire; Mold.,
barbă încîlcită), cf. rut.
tyrsa. – Der.
tîrși, vb. (a defrișa, a desțeleni; a
grebla, a
grăpa; refl., Mold., a se
despuia), al doilea sens explicabil prin folosirea înv. a unei
greble primitive, făcută cu un
smoc de
mărăcini;
tîrsi, vb. (a curăța un
teren), în Trans.;
tîrsoacă (var.
tîrsoagă), s.f. (
plante, Aira caespitosa, Polygonum aviculare; Mold.,
barbă încîlcită);
tîrșar, s.m. (arbust,
tufă);
tîrșîi (var. Mold.
tîrși), vb. (a-și tîrî
picioarele), probabil rezultat din contaminarea lui
tîrș cu
tîrî;
tîrșiitură, s.f. (tîrîre);
tîrșeală, s.f. (lașitate,
teamă),
fără îndoială de la
tîrșî(i)t „josnic,
decăzut” (după Vasiliu,
GS, VII, 128. din țig.
traš- „grijă”);
tîrșelos, adj. (fricos,
laș).
Tîrșiță, s.f. (
sapă) se
află față de
tîrș în aceeași poziție ca
tîrnăcop față de
tîrn; der. sa din sl.
krušiti „a
rupe” (Miklosich,
Lexicon, 318) nu pare probabilă.
Troș (var.
truș), s.m. (Munt., încălțăminte
veche, uzată) trebuie să existe în
loc de
tîrș „
papuc fără ștaif, tîrît” (după Scriban,
legat de it. dialectal
troš „cizmuliță”).