steá (-éle),
s.f. –
1. Astru. –
2. Soartă, destin, ursită. –
3. Obiect de hîrtie cu
formă de
astru (1),
frumos împodobit, care se folosește în
obiceiurile folclorice de
Crăciun și care simbolizează steaua
magilor. –
4. Asterisc. –
5. (Înv.) Pistrui. –
6. Paste făinoase. –
7. Pată albă în
păr. –
8. Actor sau actriță celebră. –
9. Plantă (Trapa natans). –
10. (Arg.)
Furt. – Var. înv.
steală. Mr.
steao, megl.
steuă, istr.
stęwu. Lat.
stēlla (Pușcariu 1641; REW 8242), cf. vegl.
stala, it.
stella, prov., cat.
estela, fr.
étoile, sp.
estrella; pentru fonetism cf. Densusianu,
Studii de filologie romînă, I, (1898) și Fr. Schürr,
Mitt. Wien, 43-54. Der.
stelar, s.m. (colindător);
steli, vb. (a fulgera);
steliță (var.
stelișoară), s.f. (
plantă, Aster amollus);
stelesc, adj. (stelar);
stelos, adj. (cu
stele; sclipitor);
steluță, s.f. (
stea mică, asterisc;
pastă făinoasă;
obiect de
cult cu care se acoperă
anafura;
plante, Stellaria nemorum, S. graminea, Erigeron acris, E. canadiense, E. alpinus, E. racemosus);
înstela, vb. (a se acopri cu
stele). – Cf.
stei.