splínă (-ne),
s.f. –
1. Organ anatomic, lien. –
2. Contrafișă, tirant. –
3. Partea anterioară a unui vehicul. – Mr., megl.
splină, istr.
splinĕ. Lat.
splĕnem ‹ gr. σπλήν (Cihac, I, 260; Philippide,
Principii, 148; Pușcariu 1625; REW 8164; Diculescu,
Elementele, 476), cf. sl.
splina, alb., bg.
splin (Miklosich,
Fremdw., 127). Der. din ngr. σπλήνα (Cihac, II, 701; Murnu 52; Tiktin) sau din sl. (Conev 90; Rosetti, III, 92) nu este posibilă,
dacă se are în
vedere rotacismul istr. și din Trans. (cf. Petrovici,
Dacor., X, 32). Der.
splina (var.
splini, însplina, însplinoșa), vb. (a
suferi de splină anumite
animale);
splinuță, s.f. (
plantă, Solidago virga aurea). Din
rom. provin mag.
szplina (Edelspacher 22) și bg.
splină (Capidan,
Raporturile, 212).