rînă (-ne),
s.f. –
1. Coastă,
latură,
șold. –
2. Flanc,
parte. – Var. Mold.
rîlă. Probabil lat.
rēn (Philippide,
Principii, 147; Pușcariu,
ZRPh., XXVIII, 685; Pușcariu 1462; S. Pop,
Dacor., VI, 394; Byck-
Graur 41; Candrea), cf. it., sp.
rene, fr.
rene, fr.
rein, port.
rim. Celelalte
ipoteze sînr insuficiente: din sl.
runo „
piele de
miel” (Cihac, II, 312, care
face din
rîlă un cuvînt separat, der. din
pol.
rynna „canal”, cf. Conev 60); din lat.
*olana „
cot,” cf.
alb.
ljërë (Giulea,
Dacor., III, 562-67); din gr. ώληνῆ, lat.
ulna (Giuglea,
Dacor., XI, 106).