pospái (-iuri),
s.n. –
1. Praf (de
făină). –
2. Aparență,
lustru. – Mr.
păspalu, megl.
păspal’. Gr. și ngr. παστάλη (Miklosich,
Etym. Wb., 233; Vasmer,
Gr., 112; Scriban), cf. sb., cr.
paspalj, paspalja. Der. din sb.
posypati „a
stropi” (Cihac, II, 213; Tiktin), din sb. (Candrea) sau din bg.
paspali (Conev 87) pare mai îndoielnică. – Der.
pospăi, vb. (a acoperi superficial, a presăra; a
străluci la
suprafață, a se preface), în care
ar putea să fi intervenit sl.
posypati, posypają „a presăra”;
pospăială, s.f. (
lustru).