podmét (podméturi),
s.n. –
Nadă, momeală. Sl.
podŭmetŭ,
atestat numai cu sensul de „
plasă”,
dar care trebuie să fi însemnat și „ceea ce este
depus”, din
podŭmesti „a
sta întins”, cf.
rus.
podmet „acțiunea de a
arunca” (Miklosich,
Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 189; Conev 98). De
aici și
pogmată, s.f. (Maram.,
fir care
închide gîtul
cămășii), în
loc de *
podmată, cf. sb.
podmetača „
zăvor,
ivăr”.