parîngă (-gi),
s.f. –
Prăjină. – Var.
părîngă. Lat.
pălanga,
forma pop. a lui
phălanga, din gr. φάλαγξ (Pușcariu 1270; Candrea-Dens., 1337; REW 6455; Rohlfs,
EWUG, 2291; Rosetti, II, 64), cf. it., prov., sp.
palanca, fr.
palanche. Nu pare probabilă der. din sl.
prągŭ „
par” (Byhan 328), cf. mag.
porong. Coincide cu
Parîng, toponim de
munte, cf. it.
calanca, sp.
barranco și ngr. παράγϰο „
prăjină”,
cuvinte greșit explicate (după Hesseling 27, ngr.
ar proveni din it.). Cf.
palancă.