ogár (ogári),
s.m. – Cîine de vînătoare
iute la
fugă. Sl., cf. bg., sb., cr.,
pol.
ogar (Miklosich,
Lexicon, 487; Cihac, II, 225; Conev 56), sl.
zagaru, mag.
agár. – Der.
ogaratic (var.
ogoratic), adj. (cu
corpul asemănător celui de ogar);
ogarcă, s.f. (femela
ogarului);
ogărește, adv. (ca un ogar);
ogărime, s.f. (
haită de
ogari);
ogarnic, adj. (asemănător
ogarului).