mușurói (mușuroáie),
s.n. –
1. Furnicar. –
2. Ridicătură de pămînt. – Var.
moșoroi, moșunoi, moșinoi. – Mr.
șumuroñu. Creație expresivă,
pornind de la
miș- „
ideea de furnicar”, cf.
mișuna „a
furnica, a forfoti”,
mișună „furnicare”, cu suf. -
oi. Cihac, II, 198, a intuit legătura cu
a mișui,
dar pleca de la sl.
mĕsiti „a
amesteca”; în același
fel, Pușcariu 1098 și REW 5620
pornesc de la
mișuna,
dar îl explică prin lat.
mixtiōnem. Celelalte explicații sînt
fără valoare: din
mausoleum, cu
ajutorul unei metateze *
mauseolum (Giuglea,
Dacor., I, 497), sau din lat.
mus araneus (Candrea; Scriban), corectat în *
musaroneus (
Graur,
BL, V, 86). – Der.
mușuroi, vb. (a acoperi cu pămînt, a
face mușuroi);
mușuroit, s.n. (mușuroire).