mirosí (mirós, mirosít),
vb. –
1. A exala miros. –
2. A
percepe mirosul. –
3. A
adulmeca. – Var.
amirosi, (a)mirosesc. Megl.
mirises, mirisiri. Ngr. μυρώνω, aorist ἐμύρωσα „a parfuma” (
Graur,
BL, IV, 102; Pușcariu,
Lr., 260), cf. v sb.
mirisati (Vasmer,
Gr., 99), bg.
mirisati, mirosati (
sec. XVII). Der. din sl. (Tiktin; Candrea) nu e o
ipoteză necesară. Completat de
amirosi, este un cuvînt de
uz general (ALR, I, 77). – Cf.
mir. Der.
miros, s.n. (
odor, parfum; olfacție), postverbal, sau
direct din ngr. μύρωσις „
ungere” (Roesler 573; Murnu 37);
miroseală, s.f. (înv.,
mir;
odor, parfum);
mirosenie, s.f. (înv.,
mir; înv., parfum);
miroseață, s.f. (parfum);
mirositor, adj. (parfumat, odorant).