adulmecá (-c, -át),
vb. – A
simți prin
miros prezența unui
animal, a
omului etc. – Var.
adulma. Origine obscură. Posibil din lat. *
adŏsmāre, de la *
ŏsmāre (din gr. ὀσμάω „a adulmeca”, ὀσμή „
miros”). Din *
ŏsmāre provin sp.
husmear, it.
ormare (ven.
usmar),
rom.
urma; din *
adŏsmāre › *
adŏrmāre provin it.
aormare (REW 6112; Prati) și
rom.
adulma.
Adulmeca presupune un der. lat. *
adŏsmĭcāre;
dar chiar așa, der. este dificilă din
punct de
vedere fonetic. Pușcariu 29 (urmîndu-l pe Hasdeu 386)
presupune un lat. *
adolmicare, de la
olere (cf.
DAR). Philippide,
Principii, 295, se gîndea la o der.
directă de la
urmă;
iar Pascu, I, 181, propune lat. *
adŏrmĭcāre. – Der.
adulmecător, adj. (care are
miros bun).